Ganduri la final de an…

M-am analizat…si am inceput  sa imi adun gandurile, acum la final de an si... cu stupoare , pe langa impliniri si realizari, recunosc ca am si cateva regrete(si nu putine).

In primul rand regret faptul ca  am judecat pe multi din jurul meu,  fara sa ii cunosc indeajuns… Si chiar daca i-am  cunoscut,  se pare ca tot i-am judecat…
Regret  momentele in care am cautat orice fel de motiv pentru a ma absolvi pe mine… si a invinovații pe altii.
Regret faptul ca nu am acordat timp mai mult cititului… sau timp, in care sa scriu mai mult, pe blog, sau pe facebook, sa margelesc mai mult, sa ma plimb mai mult, sa urmaresc mai multe filme, cu alte cuvinte sa fac activitati, care imi fac placere si ma fac sa ma simt bine.
Imi pare rau ca nu am privit mai mult norii si asfințiturile de soare… si nu am stat noaptea sa privesc stelele.
Imi pare rau pentru cei care poate au realizat ca timpul in prezenta mea nu le-a adus mult castig… dar nu pot uita pe cei care mi-au bucurat sufletul cu prezența lor…
Regret pentru increderea pe care mi-am pierdut-o… sau pentru increderea pe care alții o au in mine, dar au pierdut-o…
Regret faptul ca mi-am dorit mai mult, ca nu m-am mulțumit cu destulul pe care il aveam…
Imi pare rau pentru ca, mai mult m-am comparat cu ceea ce pot alții mai bine sa faca, decat cu ceea ce pot eu sa fac… puteam, valorandu-mi darul mai mult, sa cladesc mai mult si mai bine…
Regret sufletele care au ramas in urma sub o cruce alba, și pe care nu le-am imbratisat cand ne-am vazut ultima data…
Regret doar si doar  acele prietenii destramate si pe care, poate daca ma strofocam  mai mult, poate le aveam si astazi…
Regret momentele in care am vrut sa renunț la tot… in care credeam ca durerea ma poate invinge…
Regret toate caderile …
Uneori regret cuvintele de repros la adresa celor din jur, rostite fara sa inteleg ca unii oameni te iubesc, dar nu stiu sa arate…
Regret si acum, iluziile pe care le-am acceptat in viata mea de-a lungul anului ce a trecut, si faptul ca nu am avut puterea sa renunt la a mai rascoli prin cenusa lor.
Regret proiectele si promisiunile  facute,  pe care nu le-am respectat(si aici ma refer mai ales la realizarea unui album surpriza, pe care l-am promis, bunei prietene mele Mihaela, ca il voi face pana la finele anului)
Regret  intrebarile pe care le-am ignorat, la care nu am cautat raspuns indeajuns…
Regret raspunsurile si lucrurile  amanate…
Regret lecțiile pe care le-am invațat si pe care apoi le-am uitat…
Imi pare rau pentru “palmele”,  pe care le-am primit ,de la viata, dar le-am inteles prea tarziu…
Poate regretele mele, unele… seamana atat de bine cu regretele tale… sau poate unii dintre voi, cine stie, a-ti avut un an plin de implinri… perfect organizat si gandit…
Eu, credeti-ma, am incercat… dar nu am prea reușit…
In acest nou an, dorința mea, este saincerc sa  uit toate regretele si parerile de rau… sa invat din ele dar sa nu traiesc cu ele.
Asa ca, in acest nou inceput vreau sa investesc tot timpul meu cu rost…

Impresii de dupa...

Weekendul trecut, in orasul Baia Mare,  a avut loc festivalul ReCreativ. Aflat la prima sa editie, evenimentul, si-a  propus sa fie o cale de comunicare intre mesterii populari cu experienta si tinerii designeri, dar si o modalitate prin care baimarenii , au putut sa isi petreaca weekend-ul  intr-un alt mod , dar la fel de placut, zic eu, cu celalalte modalitati de petrecere a timpului liber la final de saptamana. Mai mult de atata, cei prezenti au putut invata, ca imbinand creativitatea si distractia, pot reutiliza chiar unele obiecte. Astfe, cu  putina imaginatie si indemanare, unele obiecte prezente în casele noastre, pot capata  intr-un mod ingenios o alta functie estetica, uneori, chiar mai atragatoare decat cea pe care o aveau initial.
Drept urmare, programul a fost unul divers si foarte atractiv,  iar cei implicati in acest proiect, au asteptat pe toti iubitorii de frumos si cei dornici sa invete din tainile ascunse ale artelor,  in doua locatii ale orasului , si anume : Bastionul Macelarilor si Piata Pacii.  
Personal sunt foarte fericita caci am avut dreptate, atunci cand am spus, chiar inaintea de desfasurarea propriu-zisa a evenimentului, ca acesta va fi unul de succes, si ca va fi apreciat de baimarenii, iubitori de frumos, lucru care de altfel, apoi mi s-a confirmat, dupa cele vazute de mine insami  in cadrul unei parti din programul festivalului, precum si cele citite in mass-media locala. Din pacate, din motive independente de vointa mea, am resusit sa fac un "tur", doar in prima zi, si doar in locatia de la Bastionul Macelarilor, impreuna cu o buna prietena.Sincera sa fiu , eu am ramas placut surprinsa de ceea ce am vazut ( :P astept si parerea ei aici :).Chiar in momentul in care am fost prezente, avea loc activitatea in atelierul de pictura pe farfurii, unde o trupa de copii si oameni mari, au dat frau liber imaginatiei si au facut niste picturi foarte sugestive. Se vedea pe fetelor lor, bucuria, emotia, cu care isi alegeau culorile, ca sa iasa totul foarte bine.Apoi la "Coltul cu povesti", m-a impresionat placut, felul in care , un domn depana niste istorioare, unor copilasi, ce il ascultau foarte atent, cu fetisoarele lor incinse de caldura soarelui.Mi-a placut si colectia de camasi populare, ii, tesute si brodate cu multa migala, alaturi de celelalte obiecte de artizanat expuse, si nu in ultimul rand prezentarea de sapun. Practic dupa acest tur, m-au impresionat talentul, migala, indemanarea expozantilor, dragostea pentru ceea ce fac. 

Plus de asta , cu aceasta ocazie am reusit sa facem cunostinta si cu acest spatiu istoric, Bastionul Macelarilor (unul din locatiile evenimentului),  care spre rusinea mea, nu l-am vizitat pana acum.
Totodata, m-a bucurat nespus, si intalnirea cu una dintre organizatoarele acestui eveniment, Carmen Marginas, o gazda deosebita, foarte primitoare, draguta, un om cald, deschis, care ne-a introdus in atmosfera evenimentului, ne-a expus programul si s-a aratat foarte bucuroasa de prezenta noastra.Pacat, ca nu am reusit sa o cunosc si pe Raluca,celalalt organzitor al festivalului, dar sper, ca la alte editii se va intampla acest lucru.
Cuvinte de lauda, apreciere, merita bunaoara, ambele organizatoare, alaturi de toti ceilalti implicati in realizarea acestui eveniment,
Inca o data FELICITARI  organizatorilor si tuturor implicati in acest proiect!

O dimineata in culori

Pentru ca, vara este anotimpul,  in care te poti bucura de soare , de mare, de natura ,in general, in toata splendoarea ei,  m-am  apucat sa dedic si acestui anotimp , putintel din munca mea , si uite asa , am confectionat ,un colier din margelute de hartie(facute personal de catre mine) combinate cu margelute de lemn si o bratara din margele de hartie combinate cu margele de nisip( acestea evident achizionate din comert). Am ales niste  culori foarte vesele , deschise, culori foarte populare acestui anotimp. Pentru mine, cel putin aceste culori imi dau vitalitate, forta, optimism , o gandire optimista si creativa si nu in ultimul rand o iluminare interioara. Si mai mult de atat , cand le-am terminat , mi-au venit in minte, versurile unui cantec, din adolescenta, interpretat de Mihai Constantinescu: ” O dimineata in culori, / Cu parfum de tei si flori/ Si cu soare in fereastra,/ O dimineata in culori/ va pot darui in zori/ Pentru un buchet de flori…” 
Si asa a ramas numele acestei "creatii ", ca sa ma exprim asa:"O dimineata in culori”, pe care o indragesc  foarte mult , pentru ca  a strans in ea multa fericire, mult optimism si amintirea unor zile frumoase ....si mai ales toride de vara.

Povestea siragului "broscutei invingatoare"

Mi-am continuat aventura in  lumea margelitului, cu realizarea unui nou sirag, a carei poveste o sa o scriu in cele urmeaza. Acum cateva zile, primesc un telefon de la Nora, prietena  mea, care imi spune ca, mama ei si-ar dori un sirag  de margele in culori verde inchis  combinat cu bleumarin spre gri.

Uau, mi-am zis: “ce incercare grea”, asta pentru ca , mie imi plac culorile deschise, vesele, dar am considerat-o in acelasi timp si o provocare, care merita incercata.Am multumit si am pornit la treaba.Si uite asa, in timp ce se nasteau margelutele verzi, gandul mi-a zburat la povestea broscutei invingatoare ,pe care mi-am amintit-o cu mult drag, si pe care , unii dintre voi , sunt convinsa ca o cunoasteti : Povestea spune ca broscutele de pe malul unui lac, si-au propus sa organizeze un mare concurs pentru a vedea, care dintre ele pot sa ajunga in varful unui turn, care se inalta semet la marginea dinspre apus a imparatiei lor.Si ca la orice concurs, s-a adunat curioasa o multime impresionanta de spectatori pentru a urmari cursa si pentru a le încuraja pe broscute. Se auzea cum susotesc intre ei despre cat de inalt este turnul si cat de periculoasa este aceasta intrecere, despre cat de obositoare va fi încercarea şi despre indoiala lor ca vreuna dintre broscuţe va reusi sa ajunga pana sus.Cum s-a dat startul, broscutele au inceput sa se catere vioaie, insa de jos se auzeau vocile spectatorilor, unii prieteni, altii necunoscuţi, cum strigau plini de teama:
“N-are rost, turnul este prea inalt! Opriti-va, sunteti in pericol, o sa cadeti!”

Tot mai multe broscute au început sa se resemneze si una cate una au abandonat cursa.Numai una singura a continuat totusi sa se catere  cu incapatanare mai departe. Nu voia cu nici un chip sa renunte! Ea a fost singura care a ajuns in varful turnului.
Toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit sa faca un efort atat de mare, asa ca au mers sa o intrebe.

Asa s-a aflat ca broscuta invingatoare era SURDA!!!

Si astfel s-a nascut si morala acestei povestioare: Sa incercam sa nu ascultam oamenii ,care au prostul obicei de a fi pesimisti, deoarece ei ne rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le purtam in suflet. Sa incercam sa  nu ne lasam influentati de ceea ce auzim sau citim.Si, mai ales, pur şi simplu sa fim si noi„SURZI“ cand cineva ne spune ca nu ne putem realiza visurile!, mai ales cand  aceste vorbe vin din partea unor persoane, care  se dovedesc a fi rautacioase, invidioase sau rau intentionate.

Asa, ca si eu , asemenea broscutei surde, imi voi continua aventura in lumea margelitului, chiar daca si eu am avut parte de unele descurajari, sau cuvinte rautacioase din partea unor cunoscuti.

Povestea siragului numit "Copilarie"

Fiecare sirag are povestea lui, cu siguranta si fiecare bob de margea,  pe care il asezi la gatul tau, impreuna cu alti frati de-ai lui, poate de aceeasi culoare sau poate diferiti, poate de aceeasi forma sau poate mai curbati, mai bombati, mai alungiti, infasurati cu sarma colorata sau cine stie in ce fel s-a mai gandit margelitorul sa le margeleasca.

O sa va spun de acum, pe rand, povestile margelelor, care le voi face, margele ce imi coloreaza viata in ultima vreme, si astfel, o sa va prind in jocul lor minunat.

Astazi veti afla povestea unui sirag foarte drag mie, pe care l-am confectionat eu, din margelute facute din hartie , personal de catre mine, combinate apoi cu margele de nisip,  si – sper – foarte drag persoanei care il va primi.

Iata o fotografie cu dumnealui, intins cat este de lung si tantos nevoie mare...alaturi de o bratara , facuta din acelasi material.

Acest sirag de margele a adunat  toate momentele frumoase, petrecute in cei opt ani de scoala primara, petrecuti alaturi de buna mea prietena Mihaela, un om deosebit , cu calitati demne de urmate, fata de care nu am decat cuvinte de lauda.

Fiecare margica, pe care am facut-o, m-a dus cu gandul la cate o isprava , la cate o poveste citita impreuna,la o compunere, la o serbare, la o tabara  petrecuta impreuna si cate si mai cate amintiri frumoase, ce ne leaga pe noi doua.

Chiar si acuma dupa ani buni, as putea spune chiar, 33 de ani, pastram aceeasi legatura, ca in anii de scoala, si nu exista, ca vreo  revedere de-a noastra sa nu fie presarata cu depanarea acestor amintiri minunate.

Acum ca s-a “nascut”, ursitoarele jucause ale margelelor celor noi, au hotarat sa aduca bucuria si speranta, ca atunci cand vor fi purtate de prietena mea, sa isi  aminteasca  de tot ceea ce a fost frumos candva: “anii copilariei noastre!”.

Si sper ca asa va fi!

Si pe zi ce trece, cu cat ma adancesc mai mult in margelit, ajung la o concluzie: cand creezi un obiect, oricat de marunt, cu mainile tale, satisfactia este infinit mai mare, decat l-ai fi achizionat pur si simplu. Munca investita, pasiunea, efortul, luatul de la capat, fac parte dintr-o aventura personala, in care tu si obiectul , pe care il creezi sunteti personajele principale.

La final , nu ai doar un sirag de margele sau o bratara , ci o poveste.

Primele mele accesorii...

Mi-au placut mereu accesoriile.Si am observat ca acestea pot fi mai importante decat imbracamintea. Cu o singura haina accesorizata diferit poti obţine de fiecare data remarci admirative, fara ca cei din jur sa realizeze ca e aceeaşi rochita pe care iti place foarte mult sa o porti.

Pot zice ca in ultimele zile mi-am reamintit de una din placerile copilariei- lucrul manual- si cum nu suport sa pierd timpul, m-am hotarat sa ma relaxez prin crearea manual, a unor accesorii.

Nu, nu am acumulat experienta in acest domeniu inca, dar sper din suflet ca viitorul sa imi aduca cat mai multa indemanare si imaginatie!

Cert este ca am luat in mod serios si  constient, aceasta hotarare de a oferi celor deosebiti, lucruri deosebite.

Sunt doar la inceput de drum, cu puţine,chiar foarte puţine articole lucrate. Inca nu am onorat comenzi, dar vreau sa ma dedic acestui mod , de a crea cat mai multe lucruri facute manual.

In fond, nimeni nu te alege pana nu stie ce maini mirifice ai, asa ca  de inceput, e necesara o gama din care să poata sa aleaga.Asa ca, am inceput sa lucrez la ea.

Cea mai dragută comandă de pana acum este siragul de margele, in culorile negru, albastru deschis si inchis, dorit de mama unei bune prietene de-ale mele.Sper sa ii placa si sa mai solicite si alte accesorii.

Va las pe voi sa apreciati sau nu.Astept sugestiile si comentariile voastre...iar daca aveti vreo preferinta , va rog sa imi scrieti cu incredere.

Ceva nou....

M-am gandit totusi ,ca ar fi bine cateva minutele pe zi, sa fac ceva , in asa fel incat  si sufletelului meu sa-i fie bine, sa se bucure si el de ceva frumos .Si uite  asa, mi-am gasit un refugiu, intr-un nou hobby. Chiar daca sunt  incepatoare, in acest domeniu, nu-i nimic, cu pasi marunti voi invata, si pas cu pas imi voi imbogati cunostintele.Pentru moment, este un mijloc de relaxare, de a face cu totul altceva , decat rutina zilnica, si zic eu, ca  daca imi face placere si imi da satisfactie, de ce nu? Va atasez cateva instantanee din "micul atelier de creatie", cum imi place mie sa imi alint locul , unde imi petrec minutele linistite ale zilei

Cei 10 "Daca"

Cei 10 "Daca":
1.Daca vrei sa faci un bine, atunci fa-l cand este nevoie.
2.Daca poti sa faci pe cineva fericit, nu sta pe ganduri.
3.Daca dai ceva, nu astepta ca fapta sa se intoarca.
4.Daca primesti ceva, da mai departe.
5.Daca nu poti sa ajuti pe cineva, spune-i-o in asa fel incat sa nu o ia ca pe un repros.
6.Daca poti sa construiesti ceva, nu distruge.
7.Daca poti, fii hotarat in ceea ce spui si in ceea ce faci.
8.Daca devii celebru, ramai modest
9.Daca esti nervos, nu-ti descarca nervii pe ceilati.
10.Daca faci o observatie, nu jigni

Lectie de matematica vs.lectie de viata

V-ati intrebat , ce inseamna 100% ? As raspunde foarte simplu :un numar.

Dar in viata ce inseamna 100%?

Iata un o mica demonstratie matematica , care ne poate ajuta:

Daca literele:

A B C D E F G H I J K L M N O P R S T U V W X Y Z

Sunt reprezentate de numere:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

Atunci:

M-U-N-C-A-G-R-E-A, s-ar calcula astfel, :

13+20+14+3+1+7+17+5+1=81

S-T-I-I-N-T-A ,

18+19+9+9+14+19+1=89

Iar , A-T-I-T-U-D-I-N-E,

1+19+9+19+20+4+9+14+5=100,

Prin urmare , se poate spune , din punct de vedere matematic, urmatorul lucru: in viata, chiar daca munca grea si stiinta sunt  folositoare, ATITUDINEA, cu care facem lucrurile conduce la eficienta maxima!

Ce inseamna insa atitudinea?Pentru mine, cateva lucruri, dar pentru voi?

1.Etica

2.Ordine si curatenie

3.Integritate si cinste

4.Punctualitate

5.Responsabilitate

6.Dorinta de perfectionare

7.Respect pentru legi si regulamente

8.Respect pentru drepturile celorlati

9.Dragoste pentru munca

10.Eficienta pentru a face economii si cheltuiala cu chibzuinta.

Va doresc o zi minunata! …Si vorba ceea: "Nu uitati, in viata atitudinea conteaza!"

Mos Craciun, poveste pentru fiecare

De Craciun totul e posibil. Oamenii traiesc altfel. Traiesc parca intr-o lume de poveste, in care daruiesc si primesc bucurie. Chiar daca unii, spun ca Mos Craciun nu exista, el este povestea de care avem nevoie.
Tot anul suntem prinsi intre prea multe responsabilitati. De Craciun putem insa sa imprumutam din bucuria şi imaginatia copiilor. Sa intram astfel in jocul lui Mos Craciun. In jocul Mosului bland si darnic, care aduce speranta si bucurie in sufletele tuturor, fie copii, fie adulti. In jocul Mosului cu barba alba, imbracat in rosu, care vine intr-o sanie trasa de reni si lasa cadouri pentru toti. Chiar daca stim bine cine este Moşul si de unde vine, sa continuam sa credem in el, sa ne bucuram de el, de faptul ca nu ne uita si in fiecare an trece pe la noi  si lasa cadouri sub brad. La fel cum facea in copilarie:).Asfel, acest batran vesel creeaza o buna parte din magia sarbatorilor.
Rodica F.

Craciunul-nostalgie, bucurie, speranta

Magia Craciunului apare din nevoia oamenilor de a crede intr-un miracol. Iar aceasta nevoie, cred eu, tine foarte mult si de lumea copilariei.
De aceea, perioada Sarbatorilor trezeste in sufletele noastre momente dragi, de cand eram copii: cand mama sau bunica pregatea tot felul de bunataţi, cand in casa pluteau miresme de scortisoara, vanilie, brad, portocale, iar noi asteptam cu nerabdare sosirea Mosului. Nostalgia si dorul de casa copilariei noastre ne fac sa simtim nevoia de a petrece Sarbatorile alaturi de cei dragi.
Un alt sentiment pe care ni-l trezeste Craciunul este bucuria de a astepta darurile Mosului, bucuria de a ne intalni cu familia, bucuria de a asculta colinde, bucuria de a ne impodobi casa... Insa  aceasta bucurie nu poate fi simtita  decat de cei care cred cu adevarat in spiritul Craciunului. Din pacate, exista si oameni care incet-incet se indeparteaza de acest spirit si considera Craciunul doar un eveniment social sau, mai rau, un motiv de stres, de oboseala, de enervare din cauza agitatiei din magazine. 
Eu cred insa ca niciodata nu este prea tarziu pentru a invata sa credem din nou in Mos Craciun asa cum faceam in copilarie. Avem nevoie doar de putina vointa si un pic de atentie la noi insine, la micile lucruri din jurul nostru. Este suficient sa privim zambetul copiilor sau sau al prietenilor dragi , sa surprindem sclipirea din ochii lor in momentul, in care se aprind beculetele din brad sau cand desfac cadourile.
E momentul sa ne facem timp sa ascultam colinde. Sa savuram mirosul cozonacilor si al sarmalelor. Sa ne bucurăm de  urarile cu "Craciun Fericit!" sau de "La multi  ani!".Toate aceste emoţii alcatuiesc spiritul Craciunului. Daca reuşim sa le observam ne vom face cel mai frumos dar de Craciun. Ne vom umple in primul rand sufletul de bucurie.
Rodica F.

Scrisoare catre Mos Niculaie,

 Draga Mosule,

Au trecut cativa ani de cand nu ti-am scris scrisori, dar stii bine ca m-am gandit la tine in fiecare an si am asteptat cu emotie in suflet sa vii pe 6 Decembrie in casa mea.
Anul acesta am decis sa iti scriu… pentru ca inca ma simt copil…pentru ca, mai cred in povesti cu zane si in printi calare pe cai albi, ce vin sa salveze taramurile cu vise si sperante tesute din prea multa copilarie in inima mea.
Mosule, as vrea sa pun in sufletul fiecarui om un strop de pasiune…unul de dragoste si trei de bunatate. As vrea sa pot schimba lumea...sa o pot face sa creada, sa simta si sa spere ca vor veni vremuri mai bune,  sa o pot impulsiona sa isi asculte sufletul inaintea mintii. As vrea sa fiu  un om mai bun,  care sa fie ghidat in viata de multa dragoste, armonie, echilibru si mult, mult optimism.
Mosule, as mai vrea sa nu mai fiu asa sensibila, sa pot trece mai usor peste lucruri ce dor… as vrea sa culeg intr-o zi de iarna… treisprezece fulgi de nea si sa impletesc din ei o pereche de aripi, pe care sa i le dau sufletului meu, iar de fiecare data cand el are nevoie sa zboare departe de indiferenta, nepasarea si rautatea celor din jur sa o faca.

Mosule, mi-as dori sa ma duci cu tine intr-o seara la marginea si inceputul copilariei, sa pot simti in fiecare particica a trupului meu emotia, bucuria si imaturitatea copilului din mine, sa pot vedea in ochii copiilor amalgamul de sentimente din sufletul lor atunci cand constientizeaza prezenta ta .
Mosule, nu mai vreau sa fiu mare, da-mi macar pentru o zi mintea, sufletul si trupul de atunci... si nu lasa niciodata timpul sa inece in secunde... inocenta mea de copil.
Stiu ca nu imi vei putea aduce ceea ce ti-am cerut eu, dar te-as ruga sa-mi pui in ghetute sau daca nu in papuceii de casa,  increderea ca voi reusi sa fac ceea ce imi propun, un pic de sanatate si daca mai ramane ceva dulce in sacul tau si pentru mine… vei face inca un copil sa zambeasca :)

Cu multa afectiune Rodica F.

Visand la bradul de Craciun...

Zilele trecute am fost  intr-unul din hypermarket-urile din oras, si spre surprinderea mea am vazut deja standuri dosite cu articole si dulciuri specifice Sarbatorilor de iarna. Am stat o clipa si mi-am pus o intrebare: ”nu este inca prea devreme? ”.Totusi suntem doar la mijlocul lunii noiembrie… si mai este timp suficient pentru pregatiri, nu?“Apoi am stat si m-am gandit ca poate , comerciantii vor sa ne faca cunoscuta oferta lor inca de pe acum, sa ne familiarizam cu ea, vorba ceea “sa nu ne prinda pe picior gresit”, sa ne facem o idee despre preturi, pentru ca atunci , cand fiecare dintre noi se va hotari sa dea startul cumparaturilor pentru sarbatorile de iarna , sa fie deja hotarat unde e mai avantajos sa mearga .
Ca veni vorba de sarbatori de iarna,  aseara la stiri am vazut ceva ce m-a impresionat: In orasul Viena, care a fost candva casa lui Mozart si a lui Strauss si care inca atrage cele mai mari talente din lumea muzicii, s-a deschis, incepand de ieri targul de Craciun.Prin tradiţionalul farmec vienez acest targ se transforma intr-un stralucitor taram de poveste. Pomii sunt impodobiti de sarbatoare si stralucesc intr-o mare de lumina.Cele aproximativ 150 de casute din lemn instalate, ofera vizitatorilor numeroase cadouri de Craciun, decoraţiuni pentru brad, dulciuri şi băuturi calde, jucarii si obiecte de artizanat, iar mai nou chiar si haine si accesorii, ceea ce a facut ca targul sa-si piarda se pare din  farmecul de odinioara :(
Doar vinul fiert, bomboanele (preferatele noastre din toate timpurile), vata de zahar ars, castanele prajite, carnatii traditionali,  borcanele cu muraturi sau turta dulce in cele mai ciudate forme , dar si globuletele, lumanarelele si multitudinea  de jucarii din lemn, mai amintesc de traditia instaurata in urma cu sute de ani. Mirosul mirodeniilor si al vinului fiert  imbie peste tot vizitatorii ,  iar luminile transforma totul intr-un taram magic .Chiar daca au fost numai cateva minute de stiri, am reusit sa evadez in aceasta lume de poveste.Lipsea parca totusi ceva... a da... fulgii de nea, care cu siguranta vor aparea in curand, astfel ca totul sa fie un decor de iarna perfect.
Pana cand voi ajunge  in realitate in acest loc , nu imi ramane decat ,  sa visez la el si parca imi vine sa ma gandesc  de pe acum, cu sfiala la pomul meu de Craciun din acest an? Exagerez oare sau nu?poate ma ajutati si cu o sugestie, de ce nu, mai nastrusnica de impodobit:)

Viata ca o cafea buna

Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case, au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Profesorul i-a întrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana , profesorul le-a zis:
"Daca ati observat , fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina,  lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreţi ceea ce e mai bun în viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
 Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi, inconstient, ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Şi apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viaţa e ca o cafea buna: jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia în societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne trăim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, poztia în societate si banii nu înseamnă viata. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamnă viata. Din contra, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua.
Savurati cafeaua, nu cestile! Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa!"

Asa ca... dimineata, cand ne vom savura cafeaua, si ne vom  aduce aminte de aceasta povestioara , macar in acele clipe ar fi bine sa constientizam, cat de profunda si fascinanta este viata.Sa ne bucuram de simplitatea si de puritatea ei,  eliberandu-ne de lanturile sufletesti ale rautatii,invidiei si geloziei. Numai daruind vom fi fericiti.Numai dorindu-le celor din jur numai bine vom avea o viata demna si implinita.
Nu trebuie decat sa ne oprim putin din goana nebuna a fiecarei zile si sa asteptam sa ne prinda din urma sufletul.Pentru ca dragul de el, el  gafaie mereu  in urma noastra, incercand sa ne sopteasca la ureche:"SIMTE!IUBESTE!
BUCURA-TE!  TRAIESTE FIECARE CLIPA , TRAIESTE FIECARE MOMENT!" 
Pofta buna la cafea si sa aveti parte de momente cat mai frumoase!
Rodica Franyi

Voi aveti asteptari de la oameni?

De ceva vreme ma gandeam la ce spunea mama lui Forest Gump : 
„Viaţa este ca o cutie de bomboane de ciocolată. Nu se ştie niciodată ce se va primi."
Si daca stam bine sa ne gandim asa si e...
Fiecare zi, care vine iti aduce , cate o surpriza fie placuta, fie neplacuta si sigur undeva acolo sus sunt randuite pentru tine, dar au sensuri si mesaje. Important este ca sa le deslusesti si sa stii ce sa faci cu ele.Dar oare stii?
Sunt situatii cand prezenta omului potrivit la momentul potrivit poate face si desface anumite lucruri, pe care noi din pacate nu suntem in stare sa le dezlegam singuri.
Oameni, oameni, oameni…, care te dezamagesc si oameni,  care te uimesc.Complicat, nu? Uneori avem asteptari prea mari de la unii oameni din viata noastra si care de multe ori ne dezamagesc, dar asa e omul,trecator, cu bune si rele si poate ar trebui sa cerem mai putin si sa asteptam sa vedem ce ne rezerva viata…pentru ca pentru fiecare dintre noi rezerva ceva. Daca am sti de la inceput ce ni se pregateste am fi poate dezamagiti si ar deveni plictisitor si monoton…Chiar si lucrurile, care ni se intampla din cauza unor oameni pot fi rezolvate cu ajutorul altor oameni si astfel stim cu cine si in cine sa ne bazam si increde.Si cum orice sut in fund e un pas inainte tot ceea ce e rau se transforma pana la urma in bine si ajuta la maturizare si face parte din ceea ce se numeste ..."viata,cu bune si rele".Oricum, singuri pe pamant nu putem trai, avem nevoie de oameni in jurul nostru si altii care au nevoi de noi la un moment dat.
Fiecare dintre noi lucreaza la transformarea si evolutia proprie si asta e treaba individuala, dar imi imaginez ca totusi functionam, interactionam unii pentru altii asa cum face lantul este pentru bicicleta , suntem intr-un angrenaj toti. Suntem rotite, nastem anumite procese, declansam procese , ca celalat sa poata creste, sa se poata implini. Asta se face foarte simplu,in tacere, fara orgoliu, fara a astepta nimic,nimic…
Dar oare chiar asa se si intampla?...Nu stiu...
Voi ce parere aveti?
Rodica Franyi

Ursuletul meu de plus

A fost o data un ursulet de plus. El s-a bucurat nespus de mult, cand a ajuns pe un raft din magazinul “Universul copiilor”, ( de care multi dintre noi isi aduc aminte cu oarecare nostalgie), alaturi de alte jucarii. Privea zambitor pe toti cei care intrau in magazin, pe copiii care alergau printre rafturi de la o jucarie la alta, pe parintii, care cercetau incruntati jucariile asezate in raft. Au trecut multe zile in care vedea cu invidie cum alte jucarii erau luate din raft de parinti si copii. Nici nu si-a dat seama cand a fost luat de pe raft si aruncat in cosul mamei.Nu s-a plans insa ca ar fi fost tratat urat sau ca l-ar fi durut. Ba chiar era fericit in acele momente. Stia ca il asteapta o viata noua, stia ca avea sa devina jucaria cuiva.

A fost pus intr-o sacosa si apoi a fost aruncat pe bancheta din spate a Moskvici-ului parintilor mei. Desi nu vedea nimic, cel putin aici statea comod, mai comod decat statuse vreodata. Era un nou inceput.

Nu dupa mult timp, a fost purtat pana in camera mea, unde a fost scos imediat din sacosa. Soarele, care intra pe fereastra l-a lovit drept in fata si l-a facut sa se strambe putin, de parca ar fi vrut sa faca cuiva cu ochiul. In clipa aceea a auzit un ras zglobiu si o fetita, cu parul scurt,  tuns baiteste, care  s-a repezit si l-a luat in brate. Ziua aceasta a fost una dintre cele mai frumoase zile ale copilariei mele.

Ursuletul  a devenit pe loc jucaria mea preferata. Il luam cu mine  prin toata casa, nu ma  dezlipeam  nici o clipa de el. Il tineam in brate in timp ce ma uitam la televizor, il luam cu mine cand mergeam la plimbare ,  iar noaptea il asezam pe perna,alaturi de mine.

El era doar fericit. Ca isi gasise gasise o prietena,  parca cea mai buna din cate ar fi putut intalni. Era fericit si zambea.

Cu timpul insa, cu trecerea anilor,  ursuletul de plus si-a reluat locul pe un raft, dar de data asta in biblioteca mea. Pana la urma se putea considera un norocos. In timp ce multi copii isi distrug efectiv jucariile, le rup mainile, picioarele, le scot ochii, el a ramas intreg.

Chiar l-am imbracat cu sortuletul meu din gradinita si i-am pus o funda rosie la gat.Si acum il privesc cu multa dragoste, il prafuiesc de praf , ii arunc o privire gingasa si ii dau un pupic. Zambetul sau a ramas nealterat cu trecerea timpului. Este masca lui. Si eu zambesc. E insa masca mea. Tu cum te purtai cu jucariile tale? 

Rodica Franyi

E toamnă şi pot visa din nou…

Vara a trecut, cu toate culorile vii si cu prosptimea-i specifică, iar toamna si-a intrat pe deplin in drepturi. Gandul ca maine voi gasi copacii mai dezveliti ca azi , gandul ca maine va ploua ma intristeaza. Ploile toamnei sunt atat de reci,incat sunt convinsa, ca pamantul chiar sufera, il cuprinde dorul de zilele fierbinti de vara.
Totusi nu ar trebui sa privesc doar “partile negative” ale toamnei, ar trebui sa vad si o parte din frumusetea si farmercul ei. Ceea ce ador toamna, este o plimbare prin parc, alergand cu piciorul dupa frunze, cand soarele iti incalzeste spatele, cu ultimele sale forte,  cand frunzele vin una alta de sus si te lovesc atat de sec.Acolo jos, pe pamant, frunzele devin un amestec de culori: portocaliu, rosu, cărămiziu, maroniu, verde, galben, culori,  care nu au cum sa nu iti sara in ochi, Sunt culori nemaiintalnite până în această perioadă, o bogatie de forme, o atmosfera fascinantă.Dar la un moment dat, o adiere rece , care a a trecut pe langa tine  si ajunge acolo sus , unde mai sunt doar cateva frunze,  iti da de stire ca plimbarea e pe sfarsite.  Apoi vezi cum soarele apune si te anunta ca s-a mai sfarsit o zi , iar raceala care devine din ce in ce mai ascutita , aerul rece  te face sa te grabesti spre casa.Si asta nu ca ar fi frig afara , dar nu poti suporta raceala cu care te trateaza.
Te duci acasa , si iti revii cu un ceai fierbinte baut langa geam.Te uiti cum a disparut verdele crud , cum a fost inlocuit de acel ruginiu in diferite nuante.Si iar ma gandesc la vremea rece de afara, la ceata,  care se lasa.

Si totusi nu pot sa nu  iubesc toamna. Toamna parca ne face mai buni , mai tandrii , poate si mai generosi acum depinde de starea in care te gaseste.

Important ca e toamnă şi pot visa din nou…

Rodica Franyi