A fost o data un ursulet de plus. El s-a bucurat nespus de mult, cand a ajuns pe un raft din magazinul “Universul copiilor”, ( de care multi dintre noi isi aduc aminte cu oarecare nostalgie), alaturi de alte jucarii. Privea zambitor pe toti cei care intrau in magazin, pe copiii care alergau printre rafturi de la o jucarie la alta, pe parintii, care cercetau incruntati jucariile asezate in raft. Au trecut multe zile in care vedea cu invidie cum alte jucarii erau luate din raft de parinti si copii. Nici nu si-a dat seama cand a fost luat de pe raft si aruncat in cosul mamei.Nu s-a plans insa ca ar fi fost tratat urat sau ca l-ar fi durut. Ba chiar era fericit in acele momente. Stia ca il asteapta o viata noua, stia ca avea sa devina jucaria cuiva.
A fost pus intr-o sacosa si apoi a fost aruncat pe bancheta din spate a Moskvici-ului parintilor mei. Desi nu vedea nimic, cel putin aici statea comod, mai comod decat statuse vreodata. Era un nou inceput.
Nu dupa mult timp, a fost purtat pana in camera mea, unde a fost scos imediat din sacosa. Soarele, care intra pe fereastra l-a lovit drept in fata si l-a facut sa se strambe putin, de parca ar fi vrut sa faca cuiva cu ochiul. In clipa aceea a auzit un ras zglobiu si o fetita, cu parul scurt, tuns baiteste, care s-a repezit si l-a luat in brate. Ziua aceasta a fost una dintre cele mai frumoase zile ale copilariei mele.
Ursuletul a devenit pe loc jucaria mea preferata. Il luam cu mine prin toata casa, nu ma dezlipeam nici o clipa de el. Il tineam in brate in timp ce ma uitam la televizor, il luam cu mine cand mergeam la plimbare , iar noaptea il asezam pe perna,alaturi de mine.
El era doar fericit. Ca isi gasise gasise o prietena, parca cea mai buna din cate ar fi putut intalni. Era fericit si zambea.
Cu timpul insa, cu trecerea anilor, ursuletul de plus si-a reluat locul pe un raft, dar de data asta in biblioteca mea. Pana la urma se putea considera un norocos. In timp ce multi copii isi distrug efectiv jucariile, le rup mainile, picioarele, le scot ochii, el a ramas intreg.
Chiar l-am imbracat cu sortuletul meu din gradinita si i-am pus o funda rosie la gat.Si acum il privesc cu multa dragoste, il prafuiesc de praf , ii arunc o privire gingasa si ii dau un pupic. Zambetul sau a ramas nealterat cu trecerea timpului. Este masca lui. Si eu zambesc. E insa masca mea. Tu cum te purtai cu jucariile tale?
Rodica Franyi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu