luni, 31 decembrie 2012

Ganduri la final de an…



M-am analizat…si am inceput  sa imi adun gandurile, acum la final de an si... cu stupoare , pe langa impliniri si realizari, recunosc ca am si cateva regrete(si nu putine).

In primul rand regret faptul ca  am judecat pe multi din jurul meu,  fara sa ii cunosc indeajuns… Si chiar daca i-am  cunoscut,  se pare ca tot i-am judecat…
Regret  momentele in care am cautat orice fel de motiv pentru a ma absolvi pe mine… si a invinovații pe altii.
Regret faptul ca nu am acordat timp mai mult cititului… sau timp, in care sa scriu mai mult, pe blog, sau pe facebook, sa margelesc mai mult, sa ma plimb mai mult, sa urmaresc mai multe filme, cu alte cuvinte sa fac activitati, care imi fac placere si ma fac sa ma simt bine.
Imi pare rau ca nu am privit mai mult norii si asfințiturile de soare… si nu am stat noaptea sa privesc stelele.
Imi pare rau pentru cei care poate au realizat ca timpul in prezenta mea nu le-a adus mult castig… dar nu pot uita pe cei care mi-au bucurat sufletul cu prezența lor…
Regret pentru increderea pe care mi-am pierdut-o… sau pentru increderea pe care alții o au in mine, dar au pierdut-o…
Regret faptul ca mi-am dorit mai mult, ca nu m-am mulțumit cu destulul pe care il aveam…
Imi pare rau pentru ca, mai mult m-am comparat cu ceea ce pot alții mai bine sa faca, decat cu ceea ce pot eu sa fac… puteam, valorandu-mi darul mai mult, sa cladesc mai mult si mai bine…
Regret sufletele care au ramas in urma sub o cruce alba, și pe care nu le-am imbratisat cand ne-am vazut ultima data…
Regret doar si doar  acele prietenii destramate si pe care, poate daca ma strofocam  mai mult, poate le aveam si astazi…
Regret momentele in care am vrut sa renunț la tot… in care credeam ca durerea ma poate invinge…
Regret toate caderile …
Uneori regret cuvintele de repros la adresa celor din jur, rostite fara sa inteleg ca unii oameni te iubesc, dar nu stiu sa arate…
Regret si acum, iluziile pe care le-am acceptat in viata mea de-a lungul anului ce a trecut, si faptul ca nu am avut puterea sa renunt la a mai rascoli prin cenusa lor.
Regret proiectele si promisiunile  facute,  pe care nu le-am respectat(si aici ma refer mai ales la realizarea unui album surpriza, pe care l-am promis, bunei prietene mele Mihaela, ca il voi face pana la finele anului)
Regret  intrebarile pe care le-am ignorat, la care nu am cautat raspuns indeajuns…
Regret raspunsurile si lucrurile  amanate…
Regret lecțiile pe care le-am invațat si pe care apoi le-am uitat…
Imi pare rau pentru “palmele”,  pe care le-am primit ,de la viata, dar le-am inteles prea tarziu…
Poate regretele mele, unele… seamana atat de bine cu regretele tale… sau poate unii dintre voi, cine stie, a-ti avut un an plin de implinri… perfect organizat si gandit…
Eu, credeti-ma, am incercat… dar nu am prea reușit…
In acest nou an, dorința mea, este saincerc sa  uit toate regretele si parerile de rau… sa invat din ele dar sa nu traiesc cu ele.
Asa ca, in acest nou inceput vreau sa investesc tot timpul meu cu rost…

vineri, 10 august 2012

Impresii de dupa...



Weekendul trecut, in orasul Baia Mare,  a avut loc festivalul ReCreativ. Aflat la prima sa editie, evenimentul, si-a  propus sa fie o cale de comunicare intre mesterii populari cu experienta si tinerii designeri, dar si o modalitate prin care baimarenii , au putut sa isi petreaca weekend-ul  intr-un alt mod , dar la fel de placut, zic eu, cu celalalte modalitati de petrecere a timpului liber la final de saptamana. Mai mult de atata, cei prezenti au putut invata, ca imbinand creativitatea si distractia, pot reutiliza chiar unele obiecte. Astfe, cu  putina imaginatie si indemanare, unele obiecte prezente în casele noastre, pot capata  intr-un mod ingenios o alta functie estetica, uneori, chiar mai atragatoare decat cea pe care o aveau initial.
Drept urmare, programul a fost unul divers si foarte atractiv,  iar cei implicati in acest proiect, au asteptat pe toti iubitorii de frumos si cei dornici sa invete din tainile ascunse ale artelor in doua locatii ale orasului , si anume : Bastionul Macelarilor si Piata Pacii.  
Personal sunt foarte fericita caci am avut dreptate, atunci cand am spus, chiar inaintea de desfasurarea propriu-zisa a evenimentului, ca acesta va fi unul de succes, si ca va fi apreciat de baimarenii, iubitori de frumos, lucru care de altfel, apoi mi s-a confirmat, dupa cele vazute de mine insami  in cadrul unei parti din programul festivalului, precum si cele citite in mass-media locala. Din pacate, din motive independente de vointa mea, am resusit sa fac un "tur", doar in prima zi, si doar in locatia de la Bastionul Macelarilor, impreuna cu o buna prietena.Sincera sa fiu , eu am ramas placut surprinsa de ceea ce am vazut ( :P astept si parerea ei aici :).Chiar in momentul in care am fost prezente, avea loc activitatea in atelierul de pictura pe farfurii, unde o trupa de copii si oameni mari, au dat frau liber imaginatiei si au facut niste picturi foarte sugestive. Se vedea pe fetelor lor, bucuria, emotia, cu care isi alegeau culorile, ca sa iasa totul foarte bine.Apoi la "Coltul cu povesti", m-a impresionat placut, felul in care , un domn depana niste istorioare, unor copilasi, ce il ascultau foarte atent, cu fetisoarele lor incinse de caldura soarelui.Mi-a placut si colectia de camasi populare, ii, tesute si brodate cu multa migala, alaturi de celelalte obiecte de artizanat expuse, si nu in ultimul rand prezentarea de sapun. Practic dupa acest tur, m-au impresionat talentul, migala, indemanarea expozantilor, dragostea pentru ceea ce fac. 

Plus de asta , cu aceasta ocazie am reusit sa facem cunostinta si cu acest spatiu istoric, Bastionul Macelarilor (unul din locatiile evenimentului),  care spre rusinea mea, nu l-am vizitat pana acum.
Totodata, m-a bucurat nespus, si intalnirea cu una dintre organizatoarele acestui eveniment, Carmen Marginas, o gazda deosebita, foarte primitoare, draguta, un om cald, deschis, care ne-a introdus in atmosfera evenimentului, ne-a expus programul si s-a aratat foarte bucuroasa de prezenta noastra.Pacat, ca nu am reusit sa o cunosc si pe Raluca,celalalt organzitor al festivalului, dar sper, ca la alte editii se va intampla acest lucru.
Cuvinte de lauda, apreciere, merita bunaoara, ambele organizatoare, alaturi de toti ceilalti implicati in realizarea acestui eveniment,

Inca o data FELICITARI  organizatorilor si tuturor implicati in acest proiect!

luni, 30 iulie 2012

O dimineata in culori




Pentru ca, vara este anotimpul,  in care te poti bucura de soare , de mare, de natura ,in general, in toata splendoarea ei,  m-am  apucat sa dedic si acestui anotimp , putintel din munca mea , si uite asa , am confectionat ,un colier din margelute de hartie(facute personal de catre mine) combinate cu margelute de lemn si o bratara din margele de hartie combinate cu margele de nisip( acestea evident achizionate din comert). Am ales niste  culori foarte vesele , deschise, culori foarte populare acestui anotimp. Pentru mine, cel putin aceste culori imi dau vitalitate, forta, optimism , o gandire optimista si creativa si nu in ultimul rand o iluminare interioara. Si mai mult de atat , cand le-am terminat , mi-au venit in minte, versurile unui cantec, din adolescenta, interpretat de Mihai Constantinescu: ” O dimineata in culori, / Cu parfum de tei si flori/ Si cu soare in fereastra,/ O dimineata in culori/ va pot darui in zori/ Pentru un buchet de flori…” 
Si asa a ramas numele acestei "creatii ", ca sa ma exprim asa:"O dimineata in culori”, pe care o indragesc  foarte mult , pentru ca  a strans in ea multa fericire, mult optimism si amintirea unor zile frumoase ....si mai ales toride de vara.



luni, 2 iulie 2012

Povestea siragului "broscutei invingatoare"


Mi-am continuat aventura in  lumea margelitului, cu realizarea unui nou sirag, a carei poveste o sa o scriu in cele urmeaza. Acum cateva zile, primesc un telefon de la Nora, prietena  mea, care imi spune ca, mama ei si-ar dori un sirag  de margele in culori verde inchis  combinat cu bleumarin spre gri.
Uau, mi-am zis: “ce incercare grea”, asta pentru ca , mie imi plac culorile deschise, vesele, dar am considerat-o in acelasi timp si o provocare, care merita incercata.Am multumit si am pornit la treaba.Si uite asa, in timp ce se nasteau margelutele verzi, gandul mi-a zburat la povestea broscutei invingatoare ,pe care mi-am amintit-o cu mult drag, si pe care , unii dintre voi , sunt convinsa ca o cunoasteti : Povestea spune ca broscutele de pe malul unui lac, si-au propus sa organizeze un mare concurs pentru a vedea, care dintre ele pot sa ajunga in varful unui turn, care se inalta semet la marginea dinspre apus a imparatiei lor.Si ca la orice concurs, s-a adunat curioasa o multime impresionanta de spectatori pentru a urmari cursa si pentru a le încuraja pe broscute. Se auzea cum susotesc intre ei despre cat de inalt este turnul si cat de periculoasa este aceasta intrecere, despre cat de obositoare va fi încercarea şi despre indoiala lor ca vreuna dintre broscuţe va reusi sa ajunga pana sus.Cum s-a dat startul, broscutele au inceput sa se catere vioaie, insa de jos se auzeau vocile spectatorilor, unii prieteni, altii necunoscuţi, cum strigau plini de teama:
“N-are rost, turnul este prea inalt! Opriti-va, sunteti in pericol, o sa cadeti!”
Tot mai multe broscute au început sa se resemneze si una cate una au abandonat cursa.Numai una singura a continuat totusi sa se catere  cu incapatanare mai departe. Nu voia cu nici un chip sa renunte! Ea a fost singura care a ajuns in varful turnului.
Toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit sa faca un efort atat de mare, asa ca au mers sa o intrebe.
Asa s-a aflat ca broscuta invingatoare era SURDA!!!
Si astfel s-a nascut si morala acestei povestioare: Sa incercam sa nu ascultam oamenii ,care au prostul obicei de a fi pesimisti, deoarece ei ne rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le purtam in suflet. Sa incercam sa  nu ne lasam influentati de ceea ce auzim sau citim.Si, mai ales, pur şi simplu sa fim si noi„SURZI“ cand cineva ne spune ca nu ne putem realiza visurile!, mai ales cand  aceste vorbe vin din partea unor persoane, care  se dovedesc a fi rautacioase, invidioase sau rau intentionate.
Asa, ca si eu , asemenea broscutei surde, imi voi continua aventura in lumea margelitului, chiar daca si eu am avut parte de unele descurajari, sau cuvinte rautacioase din partea unor cunoscuti.

miercuri, 27 iunie 2012

Povestea siragului numit "Copilarie"



Fiecare sirag are povestea lui, cu siguranta si fiecare bob de margea,  pe care il asezi la gatul tau, impreuna cu alti frati de-ai lui, poate de aceeasi culoare sau poate diferiti, poate de aceeasi forma sau poate mai curbati, mai bombati, mai alungiti, infasurati cu sarma colorata sau cine stie in ce fel s-a mai gandit margelitorul sa le margeleasca.
O sa va spun de acum, pe rand, povestile margelelor, care le voi face, margele ce imi coloreaza viata in ultima vreme, si astfel, o sa va prind in jocul lor minunat.
Astazi veti afla povestea unui sirag foarte drag mie, pe care l-am confectionat eu, din margelute facute din hartie , personal de catre mine, combinate apoi cu margele de nisip,  si – sper – foarte drag persoanei care il va primi.
Iata o fotografie cu dumnealui, intins cat este de lung si tantos nevoie mare...alaturi de o bratara , facuta din acelasi material.
Acest sirag de margele a adunat  toate momentele frumoase, petrecute in cei opt ani de scoala primara, petrecuti alaturi de buna mea prietena Mihaela, un om deosebit , cu calitati demne de urmate, fata de care nu am decat cuvinte de lauda.
Fiecare margica, pe care am facut-o, m-a dus cu gandul la cate o isprava , la cate o poveste citita impreuna,la o compunere, la o serbare, la o tabara  petrecuta impreuna si cate si mai cate amintiri frumoase, ce ne leaga pe noi doua.
Chiar si acuma dupa ani buni, as putea spune chiar, 33 de ani, pastram aceeasi legatura, ca in anii de scoala, si nu exista, ca vreo  revedere de-a noastra sa nu fie presarata cu depanarea acestor amintiri minunate.
Acum ca s-a “nascut”, ursitoarele jucause ale margelelor celor noi, au hotarat sa aduca bucuria si speranta, ca atunci cand vor fi purtate de prietena mea, sa isi  aminteasca  de tot ceea ce a fost frumos candva: “anii copilariei noastre!”.
Si sper ca asa va fi!
Si pe zi ce trece, cu cat ma adancesc mai mult in margelit, ajung la o concluzie: cand creezi un obiect, oricat de marunt, cu mainile tale, satisfactia este infinit mai mare, decat l-ai fi achizionat pur si simplu. Munca investita, pasiunea, efortul, luatul de la capat, fac parte dintr-o aventura personala, in care tu si obiectul , pe care il creezi sunteti personajele principale.
La final , nu ai doar un sirag de margele sau o bratara , ci o poveste.


duminică, 17 iunie 2012

Primele mele accesorii...


Mi-au placut mereu accesoriile.Si am observat ca acestea pot fi mai importante decat imbracamintea. Cu o singura haina accesorizata diferit poti obţine de fiecare data remarci admirative, fara ca cei din jur sa realizeze ca e aceeaşi rochita pe care iti place foarte mult sa o porti.
Pot zice ca in ultimele zile mi-am reamintit de una din placerile copilariei- lucrul manual- si cum nu suport sa pierd timpul, m-am hotarat sa ma relaxez prin crearea manual, a unor accesorii.
Nu, nu am acumulat experienta in acest domeniu inca, dar sper din suflet ca viitorul sa imi aduca cat mai multa indemanare si imaginatie!
Cert este ca am luat in mod serios si  constient, aceasta hotarare de a oferi celor deosebiti, lucruri deosebite.
Sunt doar la inceput de drum, cu puţine,chiar foarte puţine articole lucrate. Inca nu am onorat comenzi, dar vreau sa ma dedic acestui mod , de a crea cat mai multe lucruri facute manual.
In fond, nimeni nu te alege pana nu stie ce maini mirifice ai, asa ca  de inceput, e necesara o gama din care să poata sa aleaga.Asa ca, am inceput sa lucrez la ea.




Cea mai dragută comandă de pana acum este siragul de margele, in culorile negru, albastru deschis si inchis, dorit de mama unei bune prietene de-ale mele.Sper sa ii placa si sa mai solicite si alte accesorii.
Va las pe voi sa apreciati sau nu.Astept sugestiile si comentariile voastre...iar daca aveti vreo preferinta , va rog sa imi scrieti cu incredere.


duminică, 20 mai 2012

Ceva nou....

M-am gandit totusi ,ca ar fi bine cateva minutele pe zi, sa fac ceva , in asa fel incat  si sufletelului meu sa-i fie bine, sa se bucure si el de ceva frumos .Si uite  asa, mi-am gasit un refugiu, intr-un nou hobby. Chiar daca sunt  incepatoare, in acest domeniu, nu-i nimic, cu pasi marunti voi invata, si pas cu pas imi voi imbogati cunostintele.Pentru moment, este un mijloc de relaxare, de a face cu totul altceva , decat rutina zilnica, si zic eu, ca  daca imi face placere si imi da satisfactie, de ce nu? Va atasez cateva instantanee din "micul atelier de creatie", cum imi place mie sa imi alint locul , unde imi petrec minutele linistite ale zilei