Drept urmare, programul a fost unul divers si foarte atractiv, iar cei implicati in acest proiect, au asteptat pe toti iubitorii de frumos si cei dornici sa invete din tainile ascunse ale artelor, in doua locatii ale orasului , si anume : Bastionul Macelarilor si Piata Pacii.
Personal sunt foarte fericita caci am avut dreptate, atunci cand am spus, chiar inaintea de desfasurarea propriu-zisa a evenimentului, ca acesta va fi unul de succes, si ca va fi apreciat de baimarenii, iubitori de frumos, lucru care de altfel, apoi mi s-a confirmat, dupa cele vazute de mine insami in cadrul unei parti din programul festivalului, precum si cele citite in mass-media locala. Din pacate, din motive independente de vointa mea, am resusit sa fac un "tur", doar in prima zi, si doar in locatia de la Bastionul Macelarilor, impreuna cu o buna prietena.Sincera sa fiu , eu am ramas placut surprinsa de ceea ce am vazut ( :P astept si parerea ei aici :).Chiar in momentul in care am fost prezente, avea loc activitatea in atelierul de pictura pe farfurii, unde o trupa de copii si oameni mari, au dat frau liber imaginatiei si au facut niste picturi foarte sugestive. Se vedea pe fetelor lor, bucuria, emotia, cu care isi alegeau culorile, ca sa iasa totul foarte bine.Apoi la "Coltul cu povesti", m-a impresionat placut, felul in care , un domn depana niste istorioare, unor copilasi, ce il ascultau foarte atent, cu fetisoarele lor incinse de caldura soarelui.Mi-a placut si colectia de camasi populare, ii, tesute si brodate cu multa migala, alaturi de celelalte obiecte de artizanat expuse, si nu in ultimul rand prezentarea de sapun. Practic dupa acest tur, m-au impresionat talentul, migala, indemanarea expozantilor, dragostea pentru ceea ce fac.
Plus de asta , cu aceasta ocazie am reusit sa facem cunostinta si cu acest spatiu istoric, Bastionul Macelarilor (unul din locatiile evenimentului), care spre rusinea mea, nu l-am vizitat pana acum.
Totodata, m-a bucurat nespus, si intalnirea cu una dintre organizatoarele acestui eveniment, Carmen Marginas, o gazda deosebita, foarte primitoare, draguta, un om cald, deschis, care ne-a introdus in atmosfera evenimentului, ne-a expus programul si s-a aratat foarte bucuroasa de prezenta noastra.Pacat, ca nu am reusit sa o cunosc si pe Raluca,celalalt organzitor al festivalului, dar sper, ca la alte editii se va intampla acest lucru.
Cuvinte de lauda, apreciere, merita bunaoara, ambele organizatoare, alaturi de toti ceilalti implicati in realizarea acestui eveniment,
Inca o data FELICITARI organizatorilor si tuturor implicati in acest proiect!
Cred ca a fost foarte frumos. Si noi avem, la Timisoara, targuri handmade odata la 2 saptamani. Maine ma duc sa vad cine ce a mai creat.
RăspundețiȘtergere